Nunta Muta si Mutul Rosu

Cu totii il stim pe Horatiu Malaele.

Ii stim fata, ii stim rolurile si de fiecare data suntem uimiti. De fiecare data, cand il vedem, nu stii ce reactie sa ai, sa razi sau sa plangi?! Oare asta inseamna un actor mare?

Am fost aseara, la debutul regizoral al lui Malaele, „Nunta muta”. Nu sunt mut, am ramas ca prostu’ satului, undeva suspendat cu aripile larg deschise si cu intrebarea de pe gatul amintirii: „Ce vreti sa ne mai luati?”.

Cred, ca e filmu care marcheaza sfarsitul unei epoci. Epoca filmelor cu si despre frica comunista. Epoca unor destine frante pe unde s-au nimerit a fi. Nu stiu daca se mai pot face filme despre prigoana cu o asemenea incarcatura. Eu zic, ca ar fi nimerit sa nu se mai faca. Chit, ca ar trebui pentru memoria colectiva. Eu unul nu mai ma duc, mi-au ajuns.

Conventiile sociale sunt un prilej de bucurie, indiferent ce credem noi. Ca d’aia capitala Romaniei e la Bucuresti si nu in Berlin sau Berna. Si Malaele simte lucrul asta. Dar, simte si fata inlacrimata a lui Janus.

Ce bine ii statea maestrului Rebengiuc cu clopu’ din Morometii.
Si secventele a la Buster Keaton mi-au placut mult. Iar faza din granar e apoteotica. Nu degeaba Romania a fost granarul Europei.

Hai, ca ma intind prea mult. Mergeti si-l vedeti.

Plecaciuni si reverente, domnule regizor Horatiu Malaele

Anunțuri

About this entry