Elisabeta Rizea si premiile

Cum, necum, am cunoscut-o personal pe femeia asta. Era de o simplitate si de o mândrie țărănească autentică, uneori la limita ridicolului.

Mă duceam cu părinții în lunile de vară la Nucșoara, puiet fiind și îi ascultam poveștile de dinainte de a fi prinsă. Ascunzătorile din grotele Muscelului si Slănicului, din cocina porcilor de la Domnești, semnele trimise în pită de casă. Nu știa să povestească cum a fost la închisoare.

Nea Gheorghe, soțul ei, un țăran cu 25 de ani de ocnă, știa să povestească și de închisoare. Povestea domol în timp ce ne făcea bulz țărănesc cu brânză de burduf și mămăligă aburindă. Apoi, plecam pe baltă, la 4 dimineața cu botele din trup de alun tânăr.

Erau oameni simplii, eu doar puiet, pe vremea aia. Nu am auzit de premiu asta, Premiul Sakharov, până acum. Știu de ințiativa celor de la Cațavencu, însă nu și finalitatea ei. Tanti Tuța nu merită ea un monument. Merită însă, toți cei ca ea. De ce? Pentru că noi nu suntem în stare să-l ridicăm, de aia…De ce nu suntem în stare? Că încă ne e frică…

Dar ei merită


Anunțuri

About this entry